VIDEO. Praful s-a ales de blocul și de mașinile clujenilor după incendiul devastator de aseară! 60 de oameni au fost scoși din case în toiul nopții

Praful s-a ales de blocul și de mașinile arse în incendiul de aseară de pe strada Fântânele

Ziua de după arată exact cum te-ai aștepta: pereți afumați, mașini calcinate și o ghenă de gunoi transformată în scrum. La lumina zilei, incendiul care a scos din case peste 60 de oameni pe strada Fântânele își arată toată amploarea.

Flăcările care au cuprins în noaptea de marți spre miercuri o ghenă de gunoi, două mașini și fațada unui bloc de pe strada Fântânele au lăsat în urmă pagube vizibile de la primele ore ale dimineții. Fațada afumată, mașinile distruse și mizeria lăsată de intervenția pompierilor sunt tot ce a mai rămas din incendiul care a mobilizat mai multe echipaje în toiul nopții.

Incendiul a fost semnalat în jurul orei 02:00, iar la fața locului au ajuns rapid pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca. Când au intervenit, focul cuprinsese deja cele două autoturisme parcate în zonă și fațada blocului, afectând o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Incendiu de proporții azi-noapte în Cluj: Un bloc și două mașini au luat foc de la o ghenă de gunoi. Peste 60 de oameni s-au autoevacuat

Zeci de oameni, scoși din case în toiul nopții

Ghena de gunoi de la care a pornit incendiul era amplasată chiar lângă un supermarket, care a fost inundat de fum. Fumul a pătruns și în șase apartamente din blocul aflat în apropiere, iar peste 60 de locatari s-au autoevacuat preventiv, de frică să nu rămână blocați în clădire.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit, iar incendiul a fost lichidat de pompieri în limitele găsite.

Cauza probabilă: o țigară aruncată la gunoi

Potrivit pompierilor, cauza probabilă a incendiului este o țigară aruncată în ghena de gunoi, unde se aflau numeroase materiale combustibile, precum cartoane și alte deșeuri. Un gest banal, care în câteva minute s-a transformat într-un incendiu de proporții, cu flăcări ce s-au extins rapid la mașinile din parcare și la fațada blocului.

Pentru stingerea incendiului au intervenit două autospeciale de stingere, o autoplatformă și două ambulanțe SMURD. Misiunea pompierilor s-a încheiat în jurul orei 05:00, după aproape trei ore de intervenție.

Locatarii afectați rămân, cel mai probabil, cu imaginea nopții de coșmar și cu mizeria lăsată de foc pe fațada blocului, în timp ce autoritățile vor stabili exact întinderea pagubelor.

ȘTIRI DE CLUJ-5.png

ȘTIRI DE CLUJ-6.png

Screenshot 2026-07-22 at 12.55.44.png

Comentarii Facebook