VIDEO. Incendiu puternic în Cluj-Napoca! Flăcările au cuprins 4 hectare de livadă și amenințau casele din apropiere


Un incendiu de vegetație a izbucnit pe strada Spicului din Cluj-Napoca, într-o livadă de pomi fructiferi. Flăcările s-au extins rapid, iar la sosirea pompierilor ardea o suprafață de aproximativ 4 hectare, existând pericolul ca focul să ajungă la mai multe locuințe din apropiere și la aproximativ 50 de baloți de fân.

Pompierii ISU Cluj au intervenit de urgență și au reușit să limiteze propagarea incendiului, astfel încât flăcările să nu ajungă la casele învecinate. 

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Focul a izbucnit în Cluj-Napoca! Trei autospeciale intervin pentru stingerea unui incendiu

La intervenție au fost alocate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care două de capacitate mare și una de capacitate mică. În total, la misiune au participat 14 cadre militare ale ISU Cluj.

Pompierii au lucrat pentru lichidarea ultimelor focare și pentru eliminarea riscului de reaprindere.

Potrivit primelor concluzii, cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea unei flăcări deschise în spații deschise. Intervenția pompierilor a împiedicat extinderea focului către locuințele aflate în apropiere și către baloții de fân.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. A luat foc o livadă din Cluj-Napoca. Localnicii au cerut disperați ajutor, când incendiul mistuia tot: „Avem nevoie de ajutor!”

Comentarii Facebook