VIDEO. Imagini ce te vor întrista: Cu copiii după ei, o familie de clujeni merge din poartă în poartă după reciclabile.O realitate ce n-ar trebui să existe

Imagini care dor: O familie de clujeni merge din poartă în poartă în căutarea reciclabilelor, iar copiii mici îi urmează de la o gospodărie la alta

În fiecare vineri, locuitorii din Dezmir scot la poartă sacii și tomberoanele cu deșeuri reciclabile, în așteptarea mașinii de colectare. Pentru o familie din județul Cluj, însă, acesta pare să fie și momentul în care începe o altă „colectare”.

Imaginile surprinse în localitate arată doi adulți și copiii lor care merg din poartă în poartă, oprindu-se la sacii și tomberoanele cu materiale reciclabile lăsate de oameni pentru ridicare. Adulții răscolesc conținutul în căutarea ambalajelor și a altor materiale care pot fi valorificate, în timp ce copiii îi urmează de la o gospodărie la alta, jucându-se pe lângă ei.

Localnicii spun că scena se repetă în fiecare vineri în Dezmir, ziua în care sunt colectate deșeurile reciclabile, și că situația nu reprezintă un caz izolat.

Dincolo de imaginile în sine, filmarea ridică o întrebare incomodă: cum s-a ajuns ca inclusiv copiii să fie prezenți într-o astfel de activitate? Pentru unii, este vorba despre o metodă de a obține câțiva lei din ambalajele reciclabile. Pentru alții, este imaginea unei sărăcii care încă există, chiar dacă de multe ori trece neobservată.

În ultimii ani, valoarea materialelor reciclabile și sistemul de garanție-returnare au făcut ca tot mai multe persoane să caute PET-uri, doze și sticle care pot fi valorificate. În multe localități din țară, cei care scot deșeurile la poartă spun că, înainte să ajungă operatorul de salubritate, acestea sunt deja verificate de persoane aflate în căutarea ambalajelor cu valoare.

Scena este o realitate care ridică semne de întrebare. O realitatea pe care nimeni nu și-ar dori să o mai vadă, mai ales atunci când în mijlocul ei se află și copii.


Comentarii Facebook