VIDEO. Hora mare pe motoare în Cluj. Aproape 50 de motocicliști i-au făcut o vizită surpriză unui prieten rămas în scaun cu rotile după un accident

Comunitatea motocicliștilor din Cluj a dat încă o dovadă de solidaritate și empatie. Miercuri, 24 septembrie, aproape 50 de motocicliști s-au mobilizat pentru a-i face o bucurie lui Zoli Kolumban, un tânăr care, în urma unui accident grav de motocicletă petrecut în Gilău, a rămas cu un handicap permanent.

Aproape 50 de motocicliști i-au făcut o vizită surpriză unui prieten rămas în scaun cu rotile după un accident


Gestul lor a fost unul profund emoționant: au organizat o vizită-surpriză la locuința lui Zoli, pentru a-i arăta că nu este singur și că rămâne parte din marea familie a motocicliștilor clujeni. Evenimentul a fost coordonat de Timotei Câmpean, președintele Asociației „Comunitatea Moto Cluj”, cu sprijinul cluburilor CMC, WIMA Cluj, CMA și Napoca Riders. În total, 49 de motociclete au format un convoi spectaculos, atrăgând privirile tuturor celor aflați pe traseu.

După vizită, mama lui Zoli a transmis pe rețelele sociale un mesaj care a emoționat întreaga comunitate: „ALEXANDRA, TIMO, dragi motocicliști, MULȚUMIM din toată inima pentru bucuria pe care i-ați făcut-o fiului nostru! Vă iubim și vă respectăm!”

Reprezentanții „Comunității Moto Cluj” au transmis, la rândul lor, un mesaj de unitate: „În ciuda situației sensibile pentru noi, motocicliștii, ați avut puterea de a sta față în față cu realitatea potențială și de a deveni mai conștienți de vulnerabilitatea noastră. Pentru Zoli ați creat emoție și ați arătat bunătate prin confirmarea că nu l-ați uitat.”

Acțiunea motocicliștilor clujeni demonstrează că pasiunea pentru două roți înseamnă mai mult decât adrenalină și libertate. Este și despre responsabilitate, unitate și dorința de a ajuta atunci când un coleg trece prin momente grele.

Comentarii Facebook