VIDEO Depășire „criminală” într-o zonă unde era strict interzis! Indicatoarele nu sunt puse degeaba în zonă


O depășire care putea duce la impact frontal și răniri grave a fost înregistrată pe camera de bord a unui șofer în cursul zilei de vineri în jurul prânzului. 

Incidentul a avut  loc într-o zonă unde indicatoare amplasate pe ambele părți ale drumului interzic exact această manevră, deoarece

  • în stânga este intersecție cu un drum de acces de unde poate ieși oricând o mașină
  • drumul continuă cu o curbă spre dreapta, de unde poate veni un vehicul care va fi văzut doar în ultima clipă

depasire inconstienta.JPG

Cu toate acestea conducătorul unui Volkswagen alb nu a ezitat nicio secundă să intre în depășirea simultană a două mașini. Spre surprinderea sa, din contrasens a apărut o dubă cu numere de Sălaj care circula regulamentar.

Șoferul Volkswagenului a frânat brusc și a tras stânga, ieșind pe acostamentul de pe sensul opus. Manevra care a dus la salvarea sa a fost posibilă deoarece șoferul dubei de pe contrasens a fost pe fază și la rândul său a încetinit până la oprirea totală.

Este un incident care poate fi inclus în instruirile despre importanța respectării indicatoarelor rutiere. Acestea nu sunt montate în zonă la întâmplare ci semnalizează un pericol la care poate nu ne-am gândi din prima. De multe ori, indicatoarele sunt montate în urma unor accidente grave, care se repetă în aceeași zonă, deci este bine să le tratăm cu seriozitate.


Comentarii Facebook