VIDEO. Comuna Jucu a intrat în istorie! Familia Regală, Academia Română și Armata, față în față la inaugurarea statuii Reginei Maria
Statuia Reginei Maria, inaugurată azi la Jucu: Principele Radu, Ioan-Aurel Pop și generali ai Armatei Române, prezenți la eveniment
Comuna Jucu găzduiește vineri, 22 mai, un moment de referință pentru comunitate și pentru memoria istoriei naționale: inaugurarea statuii dedicate Reginei Maria a României, supranumită Regina Marii Uniri.
Ceremonia a început de la ora 09:00 și aduce împreună personalități de rang înalt. Familia Regală este reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu al României, alături de care sunt prezenți Preasfinția Sa Samuel, episcopul-vicar al Arhieparhiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, istoricul și președintele emerit al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, generali ai Armatei Române, profesori universitari și autorități civile.
Anunțul evenimentului a fost făcut de primarul comunei, Valentin Pojar, care a descris momentul drept unul fără precedent pentru Jucu.
„Comunitatea noastră trăiește un moment istoric. Pentru prima dată în istorie, în Jucu vor fi prezenți Alteța Sa Regală Principele Radu al României, Preasfinția Sa Samuel, episcopul-vicar al Arhieparhiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului, președintele emerit al Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, generali ai Armatei Române, profesori universitari, autoritățile civile și oameni din toate colțurile țării", a transmis acesta.
O comună cu rădăcini istorice adânci
Dincolo de evenimentul în sine, inaugurarea statuii pune din nou în lumină legătura specială a comunei Jucu cu istoria României. Primarul a reamintit că la Jucu a fost atestată documentar prima școală sătească de pe actualul teritoriu al țării și că tot aici s-a născut George Barițiu, considerat cel mai important jurnalist român din secolul al XIX-lea.
Valentin Pojar a profitat de ocazie pentru a sublinia și dezvoltarea pe care a cunoscut-o comuna în ultimii ani: trotuare și piste pentru biciclete, apă și canalizare în toate satele, sală de sport modernă în curs de finalizare, creșe și grădinițe și investiții în parcuri și iluminat public.
„Secretul dezvoltării comunei noastre este simplu: onestitate, hărnicie, ordine și disponibilitatea de a face sacrificii, atunci când situația o cere", a declarat primarul.
Întreaga manifestare este dedicată memoriei Reginei Maria și valorilor pe care aceasta le-a întruchipat pentru România. „Cu toții vin pentru a onora memoria unei personalități de o importanță extraordinară pentru istoria noastră comună: Regina Maria a României", a mai spus Valentin Pojar.
2 Comentarii