VIDEO. Clujean rănit grav după ce a căzut de pe o stâncă în timpul unei excursii pe munte cu soția și copiii. A fost luat de urgență cu elicopterul SMURD

Un turist de 42 de ani din Apahida, județul Cluj, a fost grav rănit în timpul unei excursii în Masivul Ceahlău, după ce a căzut aproximativ 30 de metri de pe o stâncă. Bărbatul se afla în concediu la munte împreună cu soția și copiii.

image.png

Accidentul s-a produs într-o zonă dificilă, iar pentru salvarea clujeanului a fost nevoie de intervenția salvamontiștilor și a unui elicopter SMURD.

Salvamontiștii din Neamț au ajuns la victimă și au transportat-o din locul în care căzuse până în Poiana Prințului, la aproximativ 1.250 de metri altitudine, unde a putut ateriza elicopterul ESA 350 al SMURD Iași.

image.png

Clujeanul a suferit mai multe fracturi și un traumatism cranio-cerebral

În ciuda căderii de la o înălțime de aproximativ 30 de metri, bărbatul era conștient și cooperant în momentul în care a fost preluat de echipajul medical. Starea sa era stabilă din punct de vedere hemodinamic și respirator, însă medicii au constatat multiple traumatisme.

Turistul prezenta amnezie retrogradă și suferise un traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței. De asemenea, avea răni în zona capului și mai multe fracturi cu deplasare.

„La momentul ajungerii la caz și preluării, pacientul era conștient, cooperant, stabil hemodinamic și respirator, normoglicemic, cu amnezie retrogradă. Prezenta traumatism cranio-cerebral cu pierderea cunoștinței, plăgi contuze regiune temporo-parietală dreaptă și regiune frontală 1/2 dreapta, fractură închisă cu deplasare claviculă dreapta; fractură închisă cu deplasare pumn drept, fractură închisă cu deplasare 1/3 medie gambă stângă și fractură închisă cu deplasare glezna stângă”, a declarat medicul Diana Cimpoeșu, coordonatorul SMURD Iași.

Transportat cu elicopterul la spitalul din Târgu Mureș

Echipajul medical a stabilizat pacientul, i-a imobilizat fracturile și i-a administrat tratamentul necesar, după care s-a decis transportarea acestuia pe calea aerului la Târgu Mureș.

Clujeanul a fost preluat de elicopterul SMURD Iași din Poiana Prințului și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a fost predat echipei medicale de gardă pentru investigații și tratament de specialitate.

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, este din Apahida și se afla în concediu în Masivul Ceahlău alături de familie atunci când s-a produs accidentul.

image.png

Comentarii Facebook