VIDEO. Accident mortal în Cluj! Un tânăr motociclist și-a pierdut viața după un impact violent cu un autoturism

Accident mortal în Cluj. Un tânăr motociclist și-a pierdut viața pe podul de la Mera

Un accident grav s-a produs duminică pe podul de la Mera, în Cluj, soldat cu moartea unui tânăr motociclist. Un autoturism și o motocicletă au intrat în coliziune, iar tânărul de pe motocicletă ar fi decedat la fața locului.

Primele informații de la fața locului sunt șocante. Un martor prezent la locul accidentului a descris scena: un băiat tânăr se afla pe marginea drumului, în stare gravă, iar mașina implicată era și ea grav avariată.

„Accident mare înainte de podul de la Mera. Băiat tânăr făcut praf pe marginea drumului și o mașină, jumătate praf. Coloană mare de la sens, cum urci pe autostradă", a transmis martorul.

WhatsApp Image 2026-06-07 at 20.47.34 (1).jpeg

WhatsApp Image 2026-06-07 at 20.47.34.jpeg

ISU Cluj a confirmat că a fost alertat cu privire la un accident grav în care este implicat un motociclist. „A fost anunțat un accident grav cu un motociclist implicat.", a transmis reprezentantul instituției.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Cum a avut loc accidentul din Cluj în urma căruia un motociclist și-a pierdut viața: O depășire necorespunzătoare l-a aruncat frontal într-o mașină

Accidentul a generat o coloană importantă de mașini în zona accesului spre autostradă, potrivit informațiilor de la fața locului. Autoritățile au intervenit la fața locului, iar circulația a fost perturbată semnificativ.

UPDATE 20:04

Potrivit IPJ Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 19:25, pe DN1F – E81, în localitatea Mera. Traficul este blocat în zonă pentru ca polițiștii să efectueze cercetările la fața locului și să stabilească împrejurările exacte ale impactului dintre autoturism și motocicletă. Autoritățile au anunțat că vor reveni cu detalii.

UPDATE 20:07

Pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin în aceste momente la fața locului. Potrivit ISU Cluj, accidentul a avut o singură victimă – motociclistul, care se află în stop cardio-respirator. Echipajele aplică în aceste momente manevre de resuscitare. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.

UPDATE 20:56

IPJ Cluj a stabilit primele circumstanțe ale tragediei. Motociclistul, un bărbat de 36 de ani, circula pe direcția Zalău – Cluj-Napoca când a efectuat o depășire neregulamentară, pătrunzând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 68 de ani din Cluj-Napoca. În urma impactului, personalul medical a constatat decesul bărbatului la fața locului. Conducătoarea autoturismului a fost testată cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor accidentului.

WhatsApp Image 2026-06-07 at 20.06.43.jpeg

Comentarii Facebook