Val de vandalism auto în Cluj! Mai mult mașini cu numere din alte județe, ținta unor atacuri repetate la un bloc din oraș: „Am vut un X mare pe capotă”
Val de mașini zgâriate în Cluj-Napoca? Proprietari cu numere din alte județe reclamă acte de vandalism repetate
Un clujean susține că mașina i-a fost vandalizată de mai multe ori în Cluj-Napoca și spune că nu este un caz izolat. Potrivit acestuia, mai mulți vecini care au autoturisme înmatriculate în alte județe s-ar fi confruntat cu situații similare: mașini zgâriate cu cheia, ștergătoare ridicate forțat și chiar capote îndoite.
Bărbatul povestește că este pentru a doua sau a treia oară când descoperă urme de vandalism pe caroserie. „Este a doua sau a treia oară când cineva îmi dă cheie pe mașină la Cluj. O dată nu sunt sigur dacă a fost aici sau în altă parte”, a declarat acesta.
Într-un alt episod, spune că s-a trezit cu ștergătoarele ridicate, deși acestea pot fi puse în poziție verticală doar în modul de service. În urma incidentului, vopseaua de pe capotă a fost afectată, fiind necesară revopsirea elementului.
Situația nu ar fi singulară. Clujeanul afirmă că a discutat cu vecinii din bloc și că mai mulți dintre cei care au mașini cu numere din alte județe au găsit autoturismele zgâriate. „Altă dată am avut un X mare pe capotă și două urme de pumni. Se vedeau îndoituri”, mai spune acesta.
Un alt prieten ar fi descoperit un desen obscen zgâriat pe capota mașinii.
Plângere la poliție, dar puține șanse de identificare
Proprietarul autoturismului spune că a depus plângere, însă în zonă ar exista o singură cameră de supraveghere, iar dacă aceasta nu funcționează sau nu surprinde momentul, șansele de identificare a autorului sunt reduse.
Gesturile reclamate se încadrează la infracțiunea de distrugere și pot constitui dosar penal. Costurile de reparație în astfel de cazuri pot ajunge la mii de lei, în funcție de gravitatea daunelor și de elementele afectate.
2 Comentarii