Urmărit internațional, prins la Cluj! Individul avea mandat european de arestare pentru fraude bancare


Un bărbat urmărit internațional a fost depistat de polițiștii clujeni în municipiul Dej. Pe numele individului de 36 de ani era emis un mandat european de arestare.

Marți, 11 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej, alături de cei ai Secției Rurale au desfășurat activități pentru prevenirea faptelor de natură penală, depistarea persoanelor de interes pentru soluționarea cauzelor aflate în derulare și impunerea respectării legislației rutiere de către participanții la trafic, în vederea combaterii accidentelor rutiere și a victimizării persoanelor de pe urma acestora.

Urmărit internaţional, prins la Cluj

Activitățile realizate în intervalul orar 09.30-12.30 au condus la legitimarea a 71 de persoane, dar și controlarea a circa 50 de vehicule, iar abaterile înregistrate au impus aplicarea a 34 de sancțiuni contravenționale. Acestea au fost aplicate pentru abateri privind legislația rutieră, legislația privind regimul domicilierii și evidență a persoanelor, dar și a normelor de conviețuire socială, anunță IPJ Cluj.

În cadrul acțiunilor întreprinse, polițiștii au depistat un bărbat de 36 de ani, din județul Sălaj, urmărit internațional. Pe numele acestuia, autoritățile irlandeze au emis un mandat european de arestare, pentru infracțiuni de fraude bancare. 

În cauză sunt continuate activitățile de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale pentru punerea în executare a mandatului european de arestare şi demararea procedurilor de predare către autorităţile emitente.”, notează IPJ Cluj. 

Comentarii Facebook