Un producător din Apahida vindea alcool metilic, foarte toxic pentru organism

 

Polițiștii au confiscat alcool de la o firmă din Apahida.

 

”Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj au acţionat pe raza judeţului pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilicit cu produse accizabile.

 

S-a efectuat un control de specialitate la o societate comercială cu sediul în localitatea Apahida, care are ca obiect principal de activitate producerea şi comercializarea băuturilor alcoolice. În urma verificărilor, s-a stabilit ca agentul economic deţinea şi oferea spre  comercializare băuturi alcoolice, fără a deţine documente de provenienţă.

 

Administratorul societăţii a fost sancţionat contravenţional în baza Legii 12/1990, iar circa 50 de sticle de băutură au fost ridicate în vederea confiscării”, precizează oamenii legii.

 

Alcoolul metilic este un lichid incolor, volatil şi cu un miros asemănător alcoolului etilic, foarte toxic pentru organism. Acesta poate cauza orbirea sau chiar decesul, efectele sale instalându-se în doar câteva ore. Doza fatală este cuprinsă între 100 şi 125 de mililitri”, au mai atras atenția polițiștii.

Comentarii Facebook