Un portofel pierdut la târgul de la Negreni a ajuns „pe mâini bune”! Un jandarm din Cluj a luat la pas târgul pentru a găsi proprietarul
Un gest de corectitudine a avut loc la târgul de la Negreni, unde un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca a găsit un portofel cu documente personale și bani. Militarul a reușit să identifice proprietarul și să îi înapoieze toate bunurile.
Un jandarm din Cluj a găsit un portofel pierdut la târgul de la Negreni
În timpul misiunii desfășurate la târgul de la Negreni, plutonierul Ciorbea Aurelian, din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca, a descoperit un portofel pierdut, în care se aflau documente personale și o sumă de bani. Jandarmul nu a rămas indiferent în fața situației și a făcut demersurile necesare pentru a-l identifica pe proprietar. În cele din urmă, acesta a reușit să găsească persoana care își pierduse portofelul și să îi restituie bunurile.
Potrivit reprezentanților Jandarmeriei, portofelul a fost înapoiat împreună cu toate bunurile găsite în interior, astfel încât proprietarul să își recupereze atât documentele, cât și banii.
Gestul jandarmului, un exemplu de responsabilitate și corectitudine
Reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au evidențiat gestul militarului, subliniind importanța responsabilității și a respectului față de cetățeni.
0 Comentarii