Un grup uriaș de persoane dă bătăi de cap unor clujeni: Fac gălăgie, strigă și deranjează liniștea locatarilor. „Nu avem liniște nici de sărbători!”
Un clujean semnalează o problemă care, spune el, a devenit tot mai frecventă și tot mai greu de ignorat: tulburarea liniștii publice în mai multe cartiere ale orașului. Frustrarea acestuia arată o nemulțumire tot mai des întâlnită în rândul celor care își doresc un oraș sigur și liniștit, mai ales în timpul nopții.
„Se adună grupuri mari și fac scandal noaptea”. Incident tensionat în zi de sărbătoare
Potrivit clujeanului, situațiile deranjante au loc în mod repetat în cartierul Zorilor, în apropierea Primăriei de cartier, dar și în zona Mercur din Gheorgheni. Aici, spune el, grupuri de aproximativ 15-20 de persoane se adună frecvent și produc zgomot puternic în timpul nopții.
„În cartierul Zorilor, în apropierea Primăriei de cartier, precum și în zona Mercur din Gheorgheni, se adună în mod regulat grupuri de aproximativ 15-20 de persoane care fac gălăgie noaptea, strigă și deranjează liniștea locatarilor”, explică acesta. În opinia lui, astfel de comportamente afectează direct calitatea vieții, mai ales pentru familiile cu copii sau pentru persoanele în vârstă.
Situația nu se limitează doar la orele târzii. Clujeanul povestește și un episod neplăcut petrecut într-o zi de duminică, chiar de sărbătoare, în zona Hotelului Royal. Acesta susține că a fost înjurat de un grup de tineri care aveau un comportament agresiv. „De asemenea, duminica, în zilele de sărbătoare, în zona Hotelului Royal, am fost înjurat de un grup de tineri care se comportau agresiv”, spune el.
Apel către autorități: „Avem nevoie de mai multă prezență”
În mesajul său, clujeanul face un apel direct către autorități, cerând intensificarea patrulelor Poliției Locale în zonele problematice. El consideră că o prezență mai frecventă, în special seara și noaptea, ar putea descuraja astfel de comportamente și ar contribui la restabilirea ordinii.
„V-aș ruga să trimiteți mai des patrule ale Poliției Locale în zonele menționate, mai ales seara și noaptea, pentru a preveni astfel de situații și pentru a asigura mai multă liniște și siguranță pentru locuitori”, subliniază acesta.
3 Comentarii