Un furtun greșit sau o țeavă fisurată pot provoca dezastru! Avertisment de ultimă oră pentru clujeni!
Avertisment serios pentru clujeni: improvizațiile la instalațiile de gaze pot fi fatale! Mesajul clar transmis de autorități
Instituția Prefectului Cluj transmite un avertisment ferm locuitorilor din județ: orice improvizație la instalațiile de gaze poate avea efecte catastrofale. Un furtun neomologat, o țeavă fisurată sau un racord montat incorect pot transforma o simplă greșeală într-o explozie cu urmări grave.
Mesajul, transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) și preluat de autoritățile clujene, subliniază importanța verificărilor periodice și a lucrărilor efectuate doar de firme autorizate.
„Gazul nu iartă greșelile. O țeavă fisurată, un racord improvizat sau un furtun neomologat pot transforma o simplă neatenție într-o tragedie”, avertizează IGSU.
Specialiștii recomandă: verifică, nu improviza!
Autoritățile reamintesc că orice intervenție neautorizată asupra instalației de gaze este extrem de periculoasă, iar verificările periodice pot preveni accidente grave. Printre recomandările oficiale:
- Apelează doar la firme autorizate pentru montaj, verificări și reparații;
- Efectuează revizii periodice la intervalele stabilite de lege;
- Nu ignora mirosurile suspecte și oprește imediat alimentarea cu gaz;
- Nu încerca niciodată să repari singur o instalație de gaze.
Campanie pentru siguranța populației
Mesajul face parte dintr-o campanie națională de prevenție derulată de IGSU, menită să reducă numărul incidentelor cauzate de neglijență sau improvizații la instalațiile de gaze. În ultimii ani, în județul Cluj au fost raportate mai multe incidente domestice cauzate de scurgeri de gaz, unele soldate cu răniri grave și pagube materiale semnificative.
Autoritățile clujene cer populației să trateze cu maximă seriozitate siguranța locuinței și a familiei.
„Siguranța ta și a familiei tale depinde de un singur lucru: responsabilitatea!”, este mesajul final transmis de IGSU.
1 Comentariu