Un clujean din Grigorescu „a rezolvat” problema parcărilor pe spațiul verde: A umplut zona de paleți de lemn și scaune vechi. Vecinii sunt revoltați
Un clujean din cartierul Grigorescu a transmis autorităților locale o sesizare privind modul în care un proprietar blochează spațiul verde public din fața casei sale, punând paleti de lemn și scaune vechi pe domeniul public. Sesizarea atrage atenția asupra faptului că aceste acțiuni distrug aspectul și pot încălca reguli privind folosirea spațiilor publice.
„Pe strada Honore de Balzac din cartier Grigorescu, proprietarul unei case pune pe spațiul public paleți de lemn și scaune vechi, ca să nu se parcheze pe spațiul verde din fața lui care aparține spațiului public.”, transmite un clujean deranjat de situație.
Spațiul verde din Cluj, folosit abuziv
Conform sesizării, spațiul verde din strada Honore de Balzac a fost acaparat de proprietarul unei case, care a amplasat pe teren paleti și scaune vechi pentru a împiedica parcarea mașinilor. Clujeanul care a trimis sesizarea susține că această practică afectează estetica zonei, dar și dreptul acestora de a folosi spațiul public. „Arată foarte urât și cred că e interzis acest lucru. Eventual montați stâlpișori împotriva parcatului. Aratā foarte rāu acum.”, a transmis clujeanul.
Clujenii solicită deseori montarea de stâlpișori sau alte bariere, pentru a proteja spațiile verzi și domeniul public, fără a fi necesară intervenția drastică a autorităților în fiecare caz în parte.
Situația din Grigorescu reflectă, încă odată, conflictele frecvente dintre proprietarii de case și comunitate, atunci când spațiile publice sunt folosite abuziv. Clujenii așteaptă ca autoritățile să acționeze rapid și eficient.
3 Comentarii