Un clujean critică scena Nașterii Domnului de la Târgul de Crăciun: „O bătaie de joc. Vă bateți joc de cele sfinte!”. Are dreptate sau exagerează?
Un clujean și-a exprimat nemulțumirea față de scena Nașterii Domnului amplasată în Târgul de Crăciun din Piața Unirii, considerând-o „o bătaie de joc”. Într-o plângere transmisă autorităților, acesta a subliniat că modelele alese pentru reprezentarea momentului religios sunt de proastă calitate și inestetice, menționând în special figura Fecioarei Maria. „Este din bani publici și atât de urate modelele pe care le-ați pus... Mai ales Fecioara Maria... vă bateți joc de cele sfinte! Nu este deloc frumos!”, a precizat acesta.
Un clujean critică scena Nașterii Domnului de la Târgul de Crăciun: „O bătaie de joc. Vă bateți joc de cele sfinte!”. Are dreptate sau exagerează?
Reacția Primăriei Cluj-Napoca nu a întârziat să apară. Într-un răspuns oficial, reprezentanții instituției au transmis că respectă opinia cetățeanului și că speră ca în viitor să reușească să organizeze o scenă mai reușită: „Ne pare rău să auzim asta. Vă respectăm părerea și poate altă dată o să reușim să facem mai bine. Vă mulțumim!”, se arată în comunicatul Primăriei.
Contextul vizual al scenei amplasate în centrul orașului nu face decât să intensifice reacțiile critice. După cum se poate observa din imagini, modelele folosite pentru personajele biblice sunt cel puțin discutabile, cu un aspect de calitate îndoielnică. Pruncul Iisus, element central al Nativității, este reprezentat de o păpușă de plastic, ceea ce a generat un val de critici online și în rândul vizitatorilor Târgului de Crăciun.
Nemulțumirile nu sunt însă surprinzătoare. În ultimii ani, scenele de Crăciun din mai multe orașe românești au fost analizate și criticate pentru alegerea materialelor, fidelitatea artistică și impactul vizual asupra publicului. În Cluj-Napoca, scena din Piața Unirii a stârnit discuții aprinse pe rețelele de socializare, unii considerând că simbolurile religioase trebuie tratate cu mai multă grijă și respect, mai ales în spațiul public și în perioada sărbătorilor.
Rămâne de văzut dacă Primăria va lua în considerare aceste critici pentru edițiile viitoare ale Târgului de Crăciun sau dacă scena actuală va fi menținută până la sfârșitul sezonului festiv. Până atunci, vizitatorii și trecătorii sunt invitați să-și formeze propria opinie despre estetica și calitatea reprezentării Nativității în centrul Clujului.


Cum arată această scenă în viziunea unor artiști din străinătate (Germania în acest caz):

5 Comentarii