Un clujean a fost arestat după ce și-a bătut concubina atât de rău cu un dispozitiv mecanic, încât a băgat-o în spital. Totul a pornit de la o ceartă

Clujean reținut și arestat preventiv pentru violență în familie și tulburarea ordinii publice

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din localitatea Apahida, județul Cluj, a fost reținut și ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea unor acte grave de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Incidentul a avut loc în data de 13 aprilie 2025, când polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați, printr-un apel la 112, cu privire la agresiunea asupra unei femei. Din cercetările efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi agresat fizic o femeie de 48 de ani, concubina sa, folosindu-se de un dispozitiv mecanic. Lovitura i-a provocat victimei o leziune gravă la nivelul mâinii drepte, fiind necesar transportul acesteia la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.

În urma administrării probatoriului, la data de 16 aprilie, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. A doua zi, pe 17 aprilie, suspectul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care au emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea unității de parchet competente, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Comentarii Facebook