Trotuare blocate de mașini! Locuitorii cer intervenția autorităților pentru siguranța pietonilor la intersecția a două străzi
Mașini parcate pe trotuar, probleme pentru pietoni la Cluj: locuitorii cer soluții urgente
Un clujean a semnalat printr-o sesizare adresată autorităților locale dificultăți în traversarea și utilizarea trotuarelor din oraș, din cauza mașinilor parcate ilegal pe colțurile străzilor. Un caz recent vine de la intersecția străzilor Alverna cu Fagului, unde acesta cer autorităților montarea de stâlpișori pentru a proteja spațiul destinat pietonilor.
Conform sesizării trimise, pe trotuarele de la colțul străzii Alverna cu Fagului se parchează frecvent mașini, iar spațiul minim de un metru prevăzut de lege pentru circulația pietonală nu este niciodată respectat. „Zilnic sunt mașini parcate pe colțul trotuarului și pietonii nu pot circula în siguranță”, transmite cetățeanul.
Astfel de situații afectează în special părinții cu cărucioare, persoanele cu mobilitate redusă sau cei care merg pe jos, forțându-i să coboare pe carosabil pentru a trece intersecția.
Soluția cerută: stâlpișori pentru protecția trotuarului
În sesizare se propune montarea de stâlpișori la colțul intersecției, o măsură deja folosită în mai multe zone ale orașului pentru a împiedica parcarea ilegală și a lăsa trotuarul liber pentru pietoni. Astfel, pietonii ar putea circula fără riscul de a fi nevoiți să meargă pe stradă, iar traficul rutier nu ar fi afectat.
0 Comentarii