TRAGEDIE în Mănăștur! Un bărbat a MURIT după ce a căzut de la etajul unui bloc


Joi, 1 iulie, un bărbat de 65 de ani a căzut de la etajul 10 al unui bloc din cartierul Mănăștur, din Cluj-Napoca. Tragedia ar fi avut loc pe strada Parâng, la numărul 15.

Conform anchetatorilor, bărbatul de 65 de ani s-a sinucis. În momentul de față, nu sunt cunoscute motivele care l-ar fi împins pe acesta să recurgă la acest gest dramatic, totuși, din primele informații, se pare că bărbatul era grav bolnav.

Din primele informații, în jurul orei 13.45, poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la o persoană căzută de la etajul unui imobil din cartierul Mănăștur.

În urma verificărilor preliminare, s-a stabilit identitatea persoanei, respectiv un bărbat de 65 de ani, din Cluj-Napoca.

La fața locului au fost luate primele măsuri de salvare, însă, din nefericire, a survenit decesul bărbatului.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în cadrul acestuia fiind efectuate activități specifice de cercetare a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, a transmis IPJ Cluj.

ISU Cluj - Intervenție ca urmare a căderii de la înălțime a unei persoane pe str. Parâng din municipiul Cluj-Napoca

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 13.40, iar, la fața locului, echipajele de pompieri și SMURD au găsit un bărbat în stare de inconștinență, căzut, se pare, de pe un bloc de locuințe și care prezenta multiple traumatisme.

S-a acționat imediat pentru aplicarea manevrelor de resuscitare pentru bărbatul în vârstă de cca 60 de ani, timp de aproximativ o oră, însă fără a-i putea readuce semnalele vitale.

Comentarii Facebook