Trafic blocat pe DN1F în Cluj! Luni și marți, șoferii vor aștepta minute în șir la semafor din cauza lucrărilor de la autostradă
Restricții de circulație pe DN1F lângă Cluj, luni și marți: se lucrează la pasajul de pe Autostrada Cluj-Oradea
Șoferii care circulă pe DN1F, în zona județului Cluj, trebuie să se aștepte la restricții de trafic în următoarele două zile, din cauza unor lucrări la pasajul autostrăzii Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea.
Potrivit unui comunicat transmis de DRDP Cluj, luni, 27 iulie 2026, și marți, 28 iulie 2026, în intervalul 09:00-13:00, se instituie restricții de circulație pe DN1F, la km 31+417 – km 31+474, în județul Cluj.
Restricțiile sunt impuse pentru execuția lucrărilor de turnare a plăcii de suprabetonare la pasajul care traversează drumul național, lucrare inclusă în proiectul de deviere a traseului dintre km 10+009 – km 12+000 și km 21+406 – km 24+890, aferent Autostrăzii Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, secțiunea Nădășelu - Mihăiești.
Pe durata lucrărilor, circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, dirijată prin semafoare, cu un timp maxim de așteptare de 58 de secunde.
Cine execută lucrările
Lucrările sunt realizate de asocierea formată din ÖZALTIN INSAAT TICARET VE SANAYI A.S. (lider de asociere), ILGAZ INSAAT TICARET A.S. și VISIO CONSTRUCTION WORKS S.R.L.
DRDP Cluj recomandă șoferilor care tranzitează zona să respecte restricțiile de circulație instituite și semnalizarea rutieră temporară, pentru a evita blocajele și eventualele probleme de siguranță pe acest sector de drum.
Restricțiile sunt valabile doar în intervalul orar menționat, urmând ca traficul să revină la normal în afara acestor ore.
0 Comentarii