Tradiții fascinante din satele clujene! Cum se chemau oamenii la nuntă în vremurile în care nu se trimiteau invitații - FOTO
În vremurile de altădată, invitațiile la nuntă nu se trimiteau prin poștă sau online, ci toți nuntașii erau chemați direct de apropiații mirilor.
În satele de munte ale județului Cluj, în joia dinainte de nuntă, sătenii erau chemați la ospăț de tinere neveste. Acestea mergeau călare, pe cai frumos împodobiți, având o coșarcă și două perechi de desagi. Cei care acceptau invitația, ofereau produse: găini, picioare de porc, carne afumată, slănină, ouă, brânză, făină, cartofi, varză etc. Ouăle erau puse în coșarcă, iar celelalte produse în desagi.
Cei care dădea găini, le duceau sau le trimiteau la casa mirelui, sâmbătă dimineața.

De asemenea, potrivit Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, în satele de pe Valea Someșului Mic, chematul la unță era făcut de feciorii denumiți „colăcari” și de chemătoare.
Sâmbăta, doi feciori purtând fiecare câte o botă înstruţată cu petele şi un colac mare legat la curea, împreună cu două chemătoare care ţineau într-o mână busuioc, iar in cealaltă un colac la fel ca și al colăcarilor, porneau prin tot satul să cheme oamenii la nuntă.
Invitația era un adevărat spectacol, aceștia recitând și o zicătoare tradițională pentru a-i chema pe săteni la marele eveniment.
„Noi în casă am intrat,
Pă scaun ne-am așezat,
Cuvântu’ nu ni l-am dat!
Di pă scaun ne-om scula
Șî cuvântu’ ni l-om da,
Că ne-o trimăs mnireasa,
Mnireasa șî mnirile,
Pă la tăte căsâle,
Să facă bine să vie,
Mâine, la-a lor cununie!
Mnireasa îi floare-aleasă,
Mâine să duce de-acasă,
O trecut gradu’ cu stini
Și să duce la străini…”
0 Comentarii