Sunet misterios într-un cartier din Cluj-Napoca: Un „ticăit” constant îi ține treji pe oameni de trei săptămâni! Se cere intervenția Poliției Locale
Zgomot enervant în cartierul Între Lacuri din Cluj-Napoca. Locuitorii reclamă un „ticăit” constant care le tulbură nopțile
Un locuitor din cartierul Între Lacuri, din Cluj-Napoca, reclamă un zgomot persistent care se aude de aproximativ trei săptămâni și care, spune acesta, îi afectează serios liniștea, inclusiv pe timpul nopții.
Potrivit sesizării transmise autorităților, zgomotul se aude în zona cuprinsă între strada Dunării nr. 32 și strada Tulcea, în apropierea centralei sau a punctului termic din cartier. Este descris ca un „ticăit” sau ca o alarmă/senzor care pornește la intervale regulate.
„De aproximativ 3 săptămâni se aude constant un sunet de ticăit/alarmă/senzor, inclusiv pe timpul nopții, deranjând grav liniștea. Sunetul se repetă la intervale regulate și se aude inclusiv din interiorul locuinței mele”, a transmis clujeanul în sesizarea adresată autorităților.
Acesta susține că zgomotul pare să provină din zona instalațiilor tehnice ale centralei sau ale punctului termic, însă nu poate identifica exact sursa. Problema ar fi cu atât mai deranjantă cu cât sunetul este perceptibil și în interiorul apartamentelor, ceea ce afectează somnul și confortul locatarilor din zonă.
Clujeanul cere intervenția Poliției Locale
În mesajul transmis, clujeanul solicită verificarea situației de către Poliția Locală Cluj-Napoca, pentru identificarea și eliminarea sursei zgomotului.
„Solicit verificarea de către Poliția Locală pentru identificarea și eliminarea sursei zgomotului”, se arată în sesizare.
2 Comentarii