Sub rampa de acces pentru persoanele cu dizabilități a unui bloc din Cluj și-au făcut „depozit” oameni ai străzii: Locatarii nu mai știu ce să facă

Locatarii unui bloc de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 trag un semnal de alarmă cu privire la o situație care a degenerat în ultimele zile. La scara 5, sub rampa de acces pentru persoanele cu dizabilități, au început să fie depozitate diverse obiecte și resturi menajere, cel mai probabil lăsate de persoane fără adăpost care s-au stabilit în zonă în ultimele zile.

Apelul disperat al unui clujean către autorități

„La scara 5 a unui bloc de pe Bld. 1 Decembrie 1918, sub scara de acces pentru persoane cu dizabilități sunt depozitate obiecte care nu ne aparțin. Cel mai probabil au fost aduse de persoane fără adăpost care, de câteva zile, au început să-și facă veacul pe aici. Vă rog frumos să ne ajutați în igienizarea zonei.”, a transmis unul dintre locatari, într-un mesaj adresat autorităților locale.

Apelul său vine într-un context în care tot mai mulți clujeni semnalează probleme legate de curățenie și siguranță în jurul blocurilor, în special în zonele cu spații ascunse sau neutilizate.

Spațiul destinat accesului persoanelor cu dizabilități, transformat în adăpost improvizat

Zona aflată sub rampa metalică a fost gândită pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități, însă a devenit, între timp, un refugiu improvizat pentru oamenii străzii. Locatarii spun că în ultimele zile s-au adunat acolo obiecte voluminoase, haine vechi și resturi, iar mirosul și aspectul neplăcut au început să atragă atenția tuturor.

Cei din blocul de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 cer igienizarea de urgență a spațiului, dar și măsuri preventive pentru ca situația să nu se repete. 

Comentarii Facebook