Strada Kogălniceanu din Cluj-Napoca, „pietonală” pentru mașini! Părinții clujeni se tem pentru siguranța celor mici: „Vreți să se întâmple încă o tragedie?


Situație revoltătoare pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca, unde zona declarată pietonală se transformă în fiecare dimineață într-o coloană de mașini.

Locuitorii și părinții care își duc copiii la școală se plâng că, deși strada ar trebui să fie pietonală, autoturismele circulă nestingherite, inclusiv în intervalele de vârf, când pe trotuare se află zeci de copii.

„Pietonală cu coloană de mașini pe Kogălniceanu. Nu înțeleg, e pietonală doar în anumite intervale orare? Dimineața, când se plimbă cei mai mulți copii pe stradă, nu e pietonală? Ce-ar fi ca toți cei care duc copilul la școală să intre? Facem ambuteiaj pe pietonală?”, a transmis un părinte. 

Strada Kogălniceanu din Cluj-Napoca, „pietonală” pentru mașini! Părinții clujeni se tem pentru siguranța celor mici

Oamenii reclamă că Poliția Locală, aflată la doar câteva zeci de metri distanță – în zona Baba Novac –, nu intervine pentru a controla accesul auto. 

CITEȘTE ȘI: Haos pe strada pietonală Kogălniceanu! Șoferii intră nestingheriți pentru a-și lăsa copiii la școală: „Cei care respectă regulile sunt fraieri”

„Poliția Locală e la 50 m de Kogălniceanu, la Baba Novac, dar sunt de decor, pentru că nimeni nu verifică cine are dreptul să intre și cine nu.

Vreți zone școlare mai sigure? Interziceți pe bune accesul auto! Așa va merge lumea cu transportul comun și autobuze școlare, altfel transformăm un loc ce ar trebui să fie sigur pentru copii într-unul cu pericole”, se mai arată în mesaj. 

Părinții clujeni cer măsuri pentru ca strada să devină cu adevărat zonă pietonală sigură pentru elevi, mai ales că în zonă se află mai multe unități de învățământ.

„Puneți stâlpișori care să se coboare și să intre doar cine are voie. Vreți să se întâmple încă o tragedie?”, a conchis părintele. 

CITEȘTE ȘI: Haos pe strada Mihail Kogălniceanu din Cluj-Napoca! Mașinile sunt parcate peste tot, iar poliția stă și privește: „E pietonală și nu e voie”

Comentarii Facebook