Știai că poți preda gratuit brazii de Crăciun în Cluj-Napoca? Unii clujeni care locuiesc la case se plâng, însă, că nu au fost luați din fața imobilului
Care sunt centrele la care poți preda gratuit bradul de Crăciun și după 22 ianuarie 2026. Clujenii care stau la case spun că nu le ridică nimeni pomii scoși la poartă
Clujenii au la dispoziție, până la 22 ianuarie 2026, posibilitatea de a preda gratuit brazii de Crăciun la punctele gospodărești din oraș. Măsura este menită să faciliteze colectarea și reciclarea pomilor naturali după sărbători.
Totuși, se pare că clujenii care stau la case sunt nemulțumiți de acest serviciu.
Mai mulți clujeni care locuiesc la case se plâng că, deși au scos brazii în fața porții, aceștia nu au fost ridicați, chiar și după mai multe zile.
„Dar cei care stau la casă ce să facă cu ei? L-am scos în fața porții de o săptămână și n-a venit nimeni să-l ia. Ar fi culmea să-l iau în spate și să-l duc într-un cartier”, a declarat o clujeancă nemulțumită.
După data de 22 ianuarie 2026, brazii vor putea fi duși doar la Centrele de colectare selectivă a deșeurilor, aflate în:
-
Cartierul Grigorescu – str. Tăietura Turcului f.n.
-
Cartierul Mărăști – str. Fabricii f.n. (acces din str. Septimius Severus)
Programul acestor centre este marți, joi și sâmbătă, între orele 9:00 și 17:00.
Pentru locuitorii de la bloc, predarea brazilor la punctele gospodărești este relativ simplă. În schimb, pentru cei care stau la case, transportul până în aceste locații poate fi dificil, mai ales în lipsa unei colectări directe de la domiciliu.
Clujenii cer ca autoritățile să clarifice procedura de preluare a brazilor din zonele de case și să asigure un serviciu funcțional, astfel încât toți cetățenii să beneficieze de aceleași condiții de colectare.
Până atunci, oamenii sunt sfătuiți să se informeze din timp și să verifice modalitățile corecte de predare, pentru a evita situațiile în care brazii rămân zile întregi pe domeniul public.
0 Comentarii