Șoferi beți, DROGAȚI și fără carnet prinși de polițiști în weekend


Mai mulți șoferi au fost prinși de polițiști după ce s-au urcat la volan, în ciuda faptului că au consumat alcool. 

Vineri, 15 ianuarie, un bărbat de 48 de ani a fost oprit de polițiștii din Dej, în timp ce se deplasa în localitatea Nireș, deși a consumat alcool înainte de a se urca la volan. În urma testării cu aparatul etilotest a reieșit o concentrație de peste 0.90 mg/l alcool pur în aer expirat. Astfel, au început cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În aceeași zi, în jurul orei 23:40, polițiștii dejeni au mai prins un bărbat băut, care circula pe raza municipiului Dej. Bărbatul nu deținea un permis de conducere și după testarea cu aparatul etilotest, care a indicat 0.80 mg/l alcool pur în aer expirat, acesta a refuzat prelevarea probelor biologice în cadrul unității medicale unde a fost condus, în vederea stabilirii alcoolemiei. Sunt efectuate cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal,  a transmis IPJ Cluj.

S-a urcat drogat la volan

Noaptea nu s-a încheiat pentru polițiști. În jurul orei 00:15, aceștia au prins un tânăr de 21 de ani la volanul unei mașini, care se afla sub influența substanțelor psihoactive. Acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a reieșit pozitiv. În cauză sunt efectuate cercetări privind infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.


Comentarii Facebook