Situație revoltătoare în Cluj-Napoca! O turmă de oi ținută la câțiva metri de case transformă zona într-un focar de infecție: „Nu mai putem respira”

Miros insuportabil și focar de infecție reclamat într-un cartier din Cluj-Napoca: „Suntem invadați de căpușe în fiecare primăvară”

Locuitorii din cartierul Dâmbul Rotund, din Cluj-Napoca, trag un semnal de alarmă după ce o turmă de oi ar fi fost ținută constant în apropierea locuințelor, generând un disconfort major și posibile riscuri pentru sănătate. Potrivit unei sesizări transmise autorităților locale, problema este semnalată pe strada Ionel Teodoreanu, unde animalele ar fi adăpostite la doar 15-20 de metri de case, inclusiv pe timpul nopții.

Locuitorii spun că mirosul este „insuportabil 24 din 24 de ore”, iar situația se repetă în fiecare an odată cu venirea sezonului cald.

„Este o mizerie de nedescris. Dejecțiile nu sunt gestionate, iar zona a devenit un adevărat focar de infecție”, susține unul dintre cei afectați.

Invazie de căpușe și acuzații privind folosirea ilegală a terenului

Pe lângă disconfortul olfactiv, oamenii reclamă și apariția masivă a căpușelor în fiecare primăvară, pe care o pun pe seama condițiilor create de prezența animalelor. Mai mult, aceștia susțin că turma ar fi ținută pe un teren care nu aparține ciobanului, ceea ce ridică semne de întrebare legate de legalitatea situației.

„Suntem invadați de căpușe în fiecare an. Nu mai putem sta în curți, iar copiii sunt expuși unor riscuri reale”, mai arată sesizarea.

În acest context, locuitorii cer intervenția urgentă a autorităților din Cluj-Napoca pentru verificarea situației și luarea măsurilor necesare.

Comentarii Facebook