Situație bizară în Florești! O clujeancă se trezește cu diferiți indivizi necunoscuți la ușă: ,,Sună și noaptea, iar din cauza asta nu pot să mă odihnesc”


O clujeancă care locuiește în Florești s-a trezit cu o problemă neașteptată! Femeia a povestit cum, de câteva ori pe săptămână, liniștea îi este deranjată de diferiți indivizi care îi sună la interfon, unii dintre ei ajungând chiar la ușa acesteia.

Clujeanca spune că acest lucru se întâmplă des, câteodată chiar pe timpul nopții, iar persoanele mereu pe altcineva. Disperată, femeia a cerut sfaturi de la alți clujeni, întrebându-i dacă au trecut vreodată printr-o situație similară și cum ar putea să acționeze ca ,,vizitele” să nu mai aibă loc.

,,Bună ziua! Aș avea o întrebare și o rugăminte:

De câteva ori pe săptămână (de 2-3-4 ori), inclusiv noaptea, sună cineva la ușa mea, uneori reușind să intre în scară și bătând la ușă, dar caută de fapt pe altcineva. Întotdeauna spun același etaj și același apartament, doar că în altă scară. Devine o problemă serioasă, pentru că sună și noaptea, iar din cauza asta nu pot să mă odihnesc.

A mai întâlnit cineva această problemă? Ce ați recomanda să fac în această situație? Vă mulțumesc anticipat pentru orice sfat!

Update: nu e vorba de aceiași persoană. De fiecare dată vin persoane diferite.”, a explicat femeia.

Deși ar putea fi vorba despre o încurcătură, mulți clujeni au sfătuit-o pe femeie să-și amplaseze o cameră de filmat deasupra ușii, menționând că ar putea fi vorba despre hoți sau indivizi cu intenții necurate.

,,Așa am pățit eu de multe ori, noaptea cineva se trântea în ușă și apoi fugea. Îmi închidea gazul... Până am pus cameră de supraveghere deasupra ușii mele. Camera nu are arie de supraveghere și asupra celorlalți vecini de pe etaj, am fixat-o să se vadă doar ușa mea. În acest sens, nu vă trebuie acordul vecinilor! Dacă vreți să surprindeți toată zona scării și a etajului dumneavoastră atunci vă trebuie acordul vecinilor. De când am pus camera, nu mai am probleme.”, a explicat o clujeancă.

,,Ăsta e control, poate vă urmăresc! O cameră ar fi de folos”, a adăugat altcineva.

,,Sunt tot felul de hoți. Dacă este deschisa ușa la intrare fură ce apucă (o geantă sau ceva )”, a mai explicat o clujeancă.

,,Să montați cameră deasupra ușii și mergeți cu filmare la poliție”, a  transmis o alta clujeancă.


Comentarii Facebook