Șeful Poliției Dej, trimis în judecată. Făcea bani din GUNOAIE cu primăriile invecinate, pe firma sa

 

Șeful Poliției Dej, comisarul Aurel Mureșan, a fost trimis în jduecată. Cazul este strigător la cer. Mureșan deținea mai multe firme care se ocupau de colectarea gunoaielor în comunele învecinate.

 

Procurorii îl acuză pe Aurel Mureșan că ”s-a implicat în mod constant, atât direct, cât şi prin intermediari, în activitatea comercială a mai multor societăţi, de a căror administrare se ocupă în fapt, atât prin derularea activităţilor curente, cât şi prin protejarea intereselor acelor societăți prin folosirea abuzivă a funcţiei ocupate.

 

Astfel, în cursul anului 2008, societatea deținută de învinuit prin intermediar a încheiat cu primăria unei comune învecinate municipiului Dej un contract având ca obiect servicii de salubrizare menajeră. Deşi societatea nu a respectat obligaţiile contractuale, datorită intervenţiilor făcute de învinuitul Mureşan Aurel Alexandru, colaborarea dintre cele două părţi a fost menţinută și în anul 2010, prin încheierea unui nou contract. Datele cauzei relevă că similar, urmare a intervenţiilor învinuitului, au fost încheiate contracte de prestare a serviciilor de salubrizare şi cu primăriile altor opt comune învecinate.

 

De asemenea, în cadrul unei alte societăţi pe care o deține prin intermediari, învinuitul a înfiinţat şi dezvoltat o fermă de animale la care se ocupă zilnic de activităţile fermei, angajări de personal, plata salariilor, reparaţii utilaje, achiziţii şi vânzări. Pentru a obţine avantaje materiale pentru societatea respectivă, învinuitul foloseşte inclusiv instituţia pe care o conduce, punând presiune asupra unor persoane prin deschiderea de dosare penale pe numele acestora.

 

La o altă societate pe care o deține prin intermediar, având ca obiect de activitate exploatarea a două lacuri de pescuit sportiv, învinuitul se ocupă de activităţi de administrare nemijlocită, cum ar fi: angajare personal, plăţi salarii, comenzi marfă, achiziţii de peşte pentru popularea lacurilor, încasări”, susțin procurorii DNA Cluj.

 

Marți seara la ieșirea de la DNA Cluj comisarul șef Mureșan se declara nevinovat. Citește AICI detalii.

Comentarii Facebook