Scene emoționante la Cluj: Foști consumatori de substanțe și-au spus poveștile în fața a peste 450 de elevi: „Prețuiește viața”
Peste 450 de elevi din Turda, la conferința antidrog „Prețuiește viața, spune NU drogurilor”
Peste 450 de elevi și profesori din municipiul Turda au participat la o conferință dedicată prevenirii consumului de droguri, organizată de autorități și instituții educaționale din județul Cluj. Evenimentul a avut loc în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Teodor Murășanu” și a adus în fața tinerilor specialiști, reprezentanți ai instituțiilor publice și foști consumatori care au povestit experiențele lor.
Conferința „Prețuiește viața, spune NU drogurilor!” a fost organizată de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Instituția Prefectului – Județul Cluj, Primăria Municipiului Turda, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și Teen Challenge România.
Evenimentul s-a desfășurat în Sala de sport „Aurel Vasile Oroian” din cadrul Școala Gimnazială Teodor Murășanu din Turda, unde peste 450 de liceeni și profesori au participat la discuții despre riscurile consumului de substanțe psihoactive.
În cadrul conferinței, autoritățile au prezentat informații despre impactul consumului de droguri asupra sănătății și societății, dar și despre metodele prin care tinerii pot evita acest fenomen.
Foști consumatori și-au spus poveștile în fața elevilor
Un moment important al întâlnirii a fost intervenția a doi reprezentanți ai organizației Teen Challenge, foști consumatori de droguri care au trecut prin procesul de recuperare și reabilitare. Aceștia au împărtășit elevilor experiențele personale și consecințele pe care dependența le-a avut asupra vieții lor.
La eveniment au luat cuvântul prefectul județului Cluj, Maria Forna, primarul municipiului Turda, Cristian Octavian Matei, inspectorul școlar general Marinela Marc, precum și reprezentante ale Poliției Cluj.
Conferința a fost moderată de inspectorul școlar Amalia Gurzău.
Autoritățile spun că prevenția este cheia
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, a subliniat că fenomenul consumului de droguri reprezintă o problemă majoră pentru comunitate și că prevenția trebuie să rămână o prioritate.
„Consumul de droguri nu este doar o problemă individuală, ci o amenințare directă la adresa prezentului și viitorului comunității noastre. La Cluj, am ales să nu privim pasiv acest fenomen, ci să construim un parteneriat solid între instituții, școli, autorități locale și organizații specializate”, a transmis prefectul.
Potrivit autorităților, județul Cluj este primul din țară unde, de peste doi ani, instituțiile publice colaborează într-un ecosistem comun pentru prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul tinerilor.
Inițiatorii evenimentului spun că astfel de întâlniri vor continua și în alte localități din județ, scopul fiind informarea elevilor, părinților și profesorilor despre riscurile consumului de substanțe interzise și despre importanța implicării comunității în prevenție.
0 Comentarii