Scenă ca în filme la Cluj. A furat mașina aflată cu cheile în contact si a pornit spre Cluj-Napoca. Poliția și-a făcut treaba bine


Un bărbat de 41 de ani, posibil drogat, a furat o mașină de pe marginea drumului din Turda, fiind prins pe drumul spre Cluj-Napoca.

La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 17.50, Poliția municipiului Turda a fost sesizată cu privire la furtul unui autoturism din municipiu. 

În baza sesizării, polițiștii au efectuat, cu celeritate, verificări în teren, fiind obținute informații că acesta se îndreaptă înspre municipiul Cluj-Napoca. 

În acest context, a fost organizat un filtru rutier, autoturismul în cauză fiind interceptat la scurt timp de la sesizare, de către echipajul Secției 6 Poliție Cluj-Napoca, pe strada Calea Turzii, din Cluj-Napoca. 

Polițiștii au constatat că la volan se afla un bărbat, de 41 de ani, din Turda. Din primele cercetări a reieșit că acesta a sustras autoturismul, aflat parcat pe marginea părții carosabile, neasigurat și cu cheile în contact. 

La testarea cu aparatul pentru detectarea substanțelor psihoactive, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. 

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. 

În cauză, polițiștii continuă activitățile pentru luarea masurilor legale sub aspectul infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Comentarii Facebook