Revoltă în Gruia. Străzile din cartier, blocate de mașini la meciurile lui CFR. Ce măsuri solicită un clujean împotriva parcărilor neregulamentare
Un clujean este revoltat de modul în care se desfășoară traficul în jurul stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, în zilele în care echipa CFR Cluj are meci.
Problemele de trafic din zona stadionului CFR Cluj revin în atenția autorităților, după ce un locuitor a reclamat în mai multe rânduri că străzile rezidențiale din apropierea arenei sunt ocupate masiv de mașinile spectatorilor în zilele în care au loc meciuri.
Bărbatul revoltat susține că înainte și după meciurile CFR Cluj, autoturismele spectatorilor sunt parcate inclusiv pe ambele sensuri ale unor străzi rezidențiale, reducând considerabil spațiul de circulație și, în anumite momente, blocând complet accesul.
Spectatori blochează accesul localnicilor
Bărbatul din Gruia este nemulțumit și de faptul că spectatorii blochează accesul în curți și garaje.
„Faptul că responsabilitatea este împărțită între Jandarmerie și Poliția Locală nu poate avea drept consecință lipsa unei intervenții eficiente atunci când străzile sunt blocate”, se arată în sesizare.
Clujeanul este revoltat pe autorități, nu pe meciul în sine
Locuitorul cere Primăriei să precizeze clar cine este responsabil de intervenția în cazul mașinilor parcate ilegal și care împiedică circulația. De asemenea, el a mai adăugat că își dorește intervenții active ale Poliției Locale și sancțiuni împotriva celor care nu parchează corect.
„Problema nu este organizarea meciurilor sau accesul spectatorilor la stadion, ci lipsa unor măsuri suficiente pentru ca desfășurarea evenimentelor sportive să nu afecteze în mod disproporționat locuitorii din zonă”, a mai adăugat acesta.
Poliția Locală și Jandarmeria Cluj acționează cu efective mărite la fiecare meci al celor de la CFR Cluj, dar lipsa locurilor de parcare din zona stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” este cu adevărat o problemă apăsătoare pentru fanii fotbalului clujean, dar și pentru locuitori. CFR Cluj joacă aproximativ 25 de partide pe teren propriu, într-un an calendaristic.
1 Comentariu