Duminica 28 Aprilie

Reacția TVR după ce „U” Cluj a fost înjurată la televiziunea publică: „Prezintă realitățile Clujului din anul 2008 într-un registru caricatural”


Televiziunea Română a oferit un punct de vedere oficial, după controversa făcută publică de fanii Universității Cluj, care s-au revoltat după ce în filmul animat maghiar „Matyas, Matyas”, difuzat pe TVR 1, Universitatea a fost înjurată.

Luni, 4 septembrie, în timpul emisiunii „Maghiara de pe unu” de la ora 15:00, a fost difuzat filmul animat „Matyas, Matyas”. Producția de 13 minute îi aparține regizoarei Cecilia Felmeri și a fost realizată în 2010.

În animația respectivă apare un cadru cu o cabină telefonică, situată, potrivit stiridecluj.ro, în Piața Unirii din Cluj. Iar pe aceasta erau scrise cuvinte obscene, inclusiv o înjurătură la adresa lui U Cluj: „C***ă”, „P**a” și „M**e U”.

„Ca urmare a apariţiei în mass-media a unor articole referitoare la conţinutul filmului de animație «Mátyás, Mátyás», difuzat în data de 4 septembrie 2023 pe TVR 1, în cadrul emisiunii «Maghiara de pe 1», vă transmitem mai jos punctul de vedere al producătorului executiv al Secţiei Maghiare din TVR.

Filmul de animație «Mátyás, Mátyás», cu o durată de 13 minute, este un pamflet, care are ca subiect celebrul grup statuar care îl înfăţişează pe regele Matei Corvin, realizat de artistul János Fadrusz şi care a devenit simbol al oraşului Cluj Napoca.

Dat fiind faptul că este vorba despre un film satiric, potrivit autoarei, acesta include secvenţe şi inscripţii care prezintă realitățile Clujului din anul 2008 într-un registru caricatural. Producătorii nu au avut intenţia să aducă atingere imaginii suporterilor şi Universităţii Cluj, echipa nefiind subiectul filmului”, se arată în punctul de vedere emis de Televiziunea Română, solicitat de GSP

„Mátyás, Mátyás” a fost distins, printre altele, cu Premiul pentru cea mai bună producție autohtonă la Anim est (2010) și a câștigat Premiul Municipiului Târgu Mureș la Festivalul Alter-Native (2011). În anul 2011, a fost nominalizat la Premiile Gopo 2011, secțiunea cea mai bună animație.

Totodată, Televiziunea Română subliniază că, prin programarea şi difuzarea acestei producţii, nu a intenţionat să aducă atingere imaginii Universităţii Cluj, să jignească echipa de fotbal sau pe suporterii săi şi nici să lezeze imaginea cuiva, ci doar să ofere publicului un pamflet semnat de un regizor premiat”, se mai arată în reacția transmisă de TVR1.

Comentarii Facebook