Război între vecini pe o stradă din Cluj-Napoca: O sirenă montată pe balcon urlă zilnic degeaba, iar tot blocul a ajuns la capătul răbdării

Scandal între vecini pe strada Iașilor din Cluj-Napoca: o alarmă montată pe balcon îi scoate din minți pe locatarii unui bloc întreg

Un locatar dintr-un bloc de pe strada Iașilor din Cluj-Napoca a cerut intervenția Poliției Locale, după ce spune că liniștea din imobil ar fi distrusă zi de zi de o sirenă montată de un vecin spre balcon. Dispozitivul ar avea aproximativ 80 de decibeli și s-ar declanșa, potrivit sesizării, fără niciun motiv real.

În documentul depus la Poliția Locală se arată că vecinul de la un apartament ar fi instalat un detector cu sirenă orientat către exterior, reglat excesiv de sensibil sau, susține petentul, folosit intenționat ca metodă de șicanare.

Alarma ar porni de fiecare dată când se ridică noxe dinspre stradă sau, mai grav pentru autorul plângerii, chiar și atunci când vecinii își folosesc normal balconul propriu. Rezultatul: un sunet strident care se împrăștie pe toată fațada blocului și care, potrivit sesizării, se aude în tot imobilul.

Petentul insistă asupra unui aspect: la momentul declanșării nu ar exista nici flacără, nici fum, nici vreo urgență care să justifice pornirea dispozitivului. Cu alte cuvinte, o alarmă care sună degeaba, dar sună des.

Ce cere clujeanul de la Poliția Locală

În sesizare se solicită deplasarea unui echipaj la fața locului pentru verificarea situației, somarea locatarului care ar fi montat dispozitivul și aplicarea unei sancțiuni contravenționale pentru tulburarea repetată a liniștii publice.

Baza legală invocată este Legea nr. 61/1991 privind normele de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice — actul normativ folosit în mod curent de polițiștii locali în conflictele de acest tip, de la muzică dată prea tare până la zgomote produse în intervalele orare de odihnă. Amenzile prevăzute de lege pot ajunge, în funcție de faptă și de recidivă, la câteva mii de lei.

Comentarii Facebook