PSD Cluj susține că ACL ”politizează Piața Unirii”: ”Aduc aminte de puciurile fasciste din perioada interbelică”


PSD Cluj îi acuză pe cei din Alianța Creștin Liberală (ACL) Cluj de ”politizarea indirectă” a Pieței Unirii, prin intermediul manifestațiilor sau a evenimentelor organizate în locația respectivă.

Liderii ACL Cluj au înțeles să politizeze evenimentele Pieței Unirii indirect, ascuzându-se prin tinerii liberali. O dovadă clară este implicarea actualul șef de cabinet al deputatului Elena Uioreanu, un Uioreanu autentic, fost consilier al președintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu. Tinerii ACL invită clujenii la un protest, furând ideea de societate civilă nealterată politic”, transmit reprezentanții PSD Cluj.

ACL confiscă spiritul societății civile din Cluj-Napoca. Sunt regretabile și impardonabile aceste comportamente politice, care aduc aminte de puciurile fasciste din perioada interbelică. Cred că este de datoria clasei politice să consolideze democrația, să crească valori și să dezvolte generația tânără, nu să destabilizeze națiunea, comunitatea”, a declarat și ministrul Aurelia Cristea, președintele PSD Cluj-Napoca.

Social-democrații îl acuză și pe directorul hotelului Univers T, Valentin Lungu, de contribuție la politizarea Pieței Unirii.

 

Comentarii Facebook