Protest al taximetriștilor clujeni față de firmele de ridesharing, care păgubesc Clujul de plata impozitelor


Taximetriștii clujeni au ieșit în stradă pentru a protesta față de firmele de ridesharing.

Protestul nu a fost anunțat nicăieri, fiind în derulare la ora 11.00. ”Prin protestul de astăzi dorim să tragem un semnal de alarmă asupra încălcărilor repetate ale legii din partea operatorilor de platforme digitale, conform OG49/2019. 

Prin continuitatea și amploarea acestor încălcări activitatea pe piața transportului de persoane este grav perturbat de concurența neloială pe care aceste platforme o provoacă. 

Susținem un climat concurențial, fără avantajarea fățișă a unor jucători de pe piață, fie ei multinaționale cu bugete pentru lobby de multe milioane de euro.

Avem încrederea că factorii decizionali de la nivel guvernamental vor sesiza organele abilitate, în speță ADR și MCSI pentru ca aceste aspecte să fie stopate și avizele acestor platforme vor fi retrase până la punerea in legalitate, conf. Art.6 din OG49/2019. 

Modelul de inginerie financiară, dovedit de multiplele controale efectuate de ANAF și DGAF, dovedesc fără echivoc că bugetul de stat este grav prejudiciat, în timp ce operatorii de taxi care operază cu casele de marcat conectate la ANAF plătesc taxele în mod corect”, precizează Asociația de Monitorizare Taxi Transilvania. 

În 20 iunie 2023, taximetriștii clujeni au protestat din nou pe traseul Bucium - 1 Decembrie - Garibaldi - Plopilor - Primăverii - Poligon. Și atunci, aceștia au vrut să arate că sunt împotriva concurenței pe care o fac cei de la Bold și Uber. ”Activitatea de ride sharing ar putea aduce zilnic la bugetul local Cluj-Napoca o sumă de aproximativ 24 de mii euro în plus! Făcând un calcul elementar în urbea noastra lucrează zilnic aprox. 2000 autoturisme cu ecuson de transport în regim de închiriere aparținând unor firme care își au sediul în Cluj-Napoca cât și în multe alte localități din România și nu plătesc impozitele aferente sumelor încasate în Cluj-Napoca, ci la domiciliul fiscal unde sunt înregistrate”, spuneau atunci cei de la Sindicatul taximetristilor din Cluj-Napoca.

Vom reveni cu amănunte...

Comentarii Facebook