Prognoza meteo pe două săptămâni. Cum va fi vremea până aproape de jumătatea lunii octombrie


Meteorologii de la ANM au emis o estimare a valorilor termice medii pentru perioada de prognoză 28 septembrie - 11 octombrie.

Astfel, în Transilvania, până la începutul lunii octombrie, valorile termice maxime vor fi în scădere spre o medie de 16 grade și se vor situa ușor sub normele perioadei. La sfârșitul primei săptămâni, temperaturile maxime vor fi în creștere până la o medie de 25...26 de grade, vremea devenind caldă pentru începutul lunii octombrie. În cea de-a doua săptămână, media maximelor va fi în scădere treptată, spre 18 grade. 

Temperaturile minime vor avea tendința de scădere până în data de 3 octombrie, de la o medie de 11 grade, spre 9 grade. Apoi, până în data de 6 octombrie, acestea vor fi în creștere până la o medie de 12 grade. În cea de-a doua săptămână, minimele termice vor fi în scădere treptată de la o zi la alta, spre o medie de 7...8 grade.

Va ploua posibil însemnat cantitativ în intervalul 28 septembrie – 1 octombrie. În perioada 6-10 octombrie va crește din nou probabilitatea de apariție a ploilor.

Comentarii Facebook