Profesorul clujean Adrian Papahagi face scut în jurul creștinilor și îi desființează pe atei: „Caricatura nu e una haioasă, ci grotescă, desfigurată”
Profesorul clujean Adrian Papahagi a publicat un mesaj dur despre ateism, credință și relația dintre credincioși și cei care se declară atei sau „umaniști”. Acesta susține că mulți atei ar avea o atitudine militantă împotriva creștinilor și spune că omul este, în esență, „o ființă religioasă”. În mesajul său, Papahagi afirmă că i se pare ciudat faptul că unii atei sunt foarte preocupați de religie și de credincioși.
Profesorul clujean Adrian Papahagi a publicat un mesaj dur despre ateism, credință și relația dintre credincioși
„Cum se face că oamenii credincioși nu sunt fascinați de ateism, dar ateii sau "umaniștii" sunt obsedați de credință? Ați observat că mulți atei se comportă ca o sectă militantă, căutându-le pricină credincioșilor, acuzând și spumegând? În mod normal ar trebui să tratezi cu indiferență ce nu te interesează; pasiunea asta e suspectă”, a scris profesorul clujean.
Acesta a povestit și despre o întâlnire recentă cu un autor despre care spune că atacă în mod constant creștinismul, deși a scris cărți inspirate din teme biblice. „M-am intersectat cu neplăcere zilele trecute cu un personaj care scuipă pe Noul și pe Vechiul Testament, dar a făcut un purcoi de bani scriind romane de consum, după tiparul scontat al lui Dan Brown, despre Biblie și Apocalipsă. Se vedea că îi urăște cu pasiune pe creștini, spumega și împroșca venin împotriva mea, care nu-i făcusem nimic, nici măcar nu-i criticasem vreo lucrare”, a mai transmis Adrian Papahagi.
Profesorul clujean afirmă că, în opinia sa, există persoane care îi cataloghează automat pe creștini în termeni extremi. „Pentru acest tip de oameni orice creștin e suspect, extremist, fascist, nazist, suprematist, KKK, legionar și te miri ce. Oamenii aceștia nu te caricaturizează pe tine, ci se caricaturizează singuri, iar caricatura nu e una haioasă, ci grotescă, desfigurată, hidoasă”, a scris acesta.
Papahagi vorbește despre ideea că omul caută instinctiv o formă de credință sau de sens
În partea finală a mesajului, Papahagi vorbește despre ideea că omul caută instinctiv o formă de credință sau de sens, chiar și atunci când respinge religia. „Omul e o ființă religioasă. Chiar și ateii, sau "umaniștii", sau progresiștii, sau ideologii sunt religioși fără să știe. În cele din urmă, dacă nu crezi în Dumnezeu, îți faci religie din altceva: din bani, din succes, din mediu, din cultură, din cauza proletariatului, din progres, din știință, din națiune, din psihic, din tine însuți”, a afirmat profesorul.
Acesta și-a încheiat mesajul spunând că oamenii continuă să caute spiritualitatea, indiferent de forma pe care aceasta o ia. „Sufletul omenesc îl caută pe Dumnezeu din instinct, iar lucrul acesta nu poate fi schimbat. Când nu-l găsește, aderă săracul la ce poate, cu pasiune religioasă. Chiar și la nimic poate adera, făcând din nihilism religie.”
4 Comentarii