Probleme în zona Gării din Cluj-Napoca! Oamenii străzii dorm pe bănci și îi sperie pe trecători. „Trebuie găsită o soluție”
Zona Gării din Cluj-Napoca se confruntă cu o problemă reclamată tot mai des de locuitori. Un clujean susține că în această zonă s-au adunat numeroase persoane fără adăpost, iar situația afectează atât aspectul zonei, cât și confortul celor care circulă prin apropiere.
Potrivit sesizării, persoanele fără adăpost dorm pe băncile din zonă și își fac nevoile în spațiile verzi, inclusiv în apropierea copacilor. Locuitorul reclamă și situații în care acestea ar striga la trecători, iar unii copii ar fi speriați de comportamentul lor.
Probleme în zona Gării din Cluj-Napoca! Oamenii străzii dorm pe bănci și îi sperie pe trecători. „Trebuie găsită o soluție”
„Zona Gării este acum plină de oameni ai străzii. Dorm pe bănci, își fac nevoile la copaci, strigă la oameni, sperie copii”, se arată în sesizarea transmisă.
Clujeanul consideră însă că problema nu ar trebui tratată doar din perspectiva ordinii publice, ci și ca una socială. Acesta solicită autorităților să găsească soluții prin care persoanele fără adăpost să poată beneficia de sprijin și cazare.
„Vă rog să găsiți o soluție să-i ajutați pe oamenii aceștia să găsească adăpost sau orice soluție la această situație”, mai transmite locuitorul.
1 Comentariu