VIDEO. Trei tineri care au atacat aseară echipajul unei ambulanțe din Cluj au fost reținuți. Au distrus mașina și au rănit șoferul. Omul a fost operat

Agresorii echipajului de pe ambulanță din Cluj, de la Recea-Cristur, reținuți de polițiști. Atacatorii mașinii de ambulanță au ajuns pe mâinile polițiștilor

Polițiștii clujeni au identificat bărbații care au atacat o ambulanță, în localitatea Recea-Cristur, din județul Cluj.

Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani au fost reținuți de polițiști, în cazul agresiunii petrecute sâmbătă seara în localitatea Recea-Cristur. Ei au fost identificați de polițiști, după ce au atacat o ambulanță și au rănit grav șoferul,

În data de 8 august a.c., polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dej au reținut, pentru 24 de ore, trei persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. În fapt, la data de 8 august a.c., în jurul orei 22.25, un echipaj medical a fost solicitat să intervină la un caz în comuna Recea-Cristur. După finalizarea intervenției, în timp ce se deplasa prin localitatea Căprioara către municipiul Dej, autospeciala a fost avariată de mai multe persoane, care, din motive ce urmează a fi stabilite cu exactitate, ar fi început să arunce cu pietre și alte obiecte contondente asupra acesteia.”, a transmis IPJ Cluj.

În urma acțiunilor persoanelor implicate, autospeciala a prezentat urme de distrugere, iar un membru al echipajului a fost rănit, suferind leziuni care au necesitat acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

18 ani are cel mai tânăr agresor

Agenții au audiat mai multe persoane care au participat la agresiune, dar în urma audierilor au decis ca trei tineri cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, toți din Recea-Cristur, să fie reținuți pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, în vederea documentării întregii activități infracționale și identificării tuturor persoanelor implicate pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Comentarii Facebook