Duminica 28 Aprilie

Primăria alocă 55.000 de euro Festivalului de Teatru Interferențe - VIDEO

 

Primarul Emil Boc a anunțat că, în luna octombrie, va fi făcută o rectificare bugetară prin care va fi alocată suma de 55.000 de euro organizatorilor Festivalului Internațional de Teatru Interferențe.

 

Avem o veste bună pentru Festivalul de Teatru Interferențe. Am făcut o analiză la nivelul Primăriei și, în luna octombrie, vom face o rectificare  de buget și vom aloca 55.000 de euro pentru susținerea Festivalului de Teatru Interferențe, astfel încât el să se poată derula. Am discutat cu directorul teatrului și aceasta este suma pe care și ei o au ca necesar. Acoperă costurile pe care le au și ei ca necesar și acest festival va merge mai departe. Face parte din prioritățile municipiului, alături de TIFF, alături de Comedy, alături de alte proiecte din cadrul Zilelor Clujului. Mie îmi pare rău că s-a ajuns la această situație. Am făcut toate eforturile să se găsească acești bani”, a precizat Emil Boc.

 

Festivalul Internaţional de Teatru ”Interferenţe” se va desfășura în perioada 27 noiembrie - 9 decembrie, la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca. 

 

La acest eveniment și-au anunțat prezența teatre din ţări, din Elveția și până în Coreea de Sud.

Comentarii Facebook