Duminica 9 Mai

Prezentarea de modă Atipic Beauty are loc la Cluj-Napoca în 6 iunie

 

12 fete frumoase imobilizate în scaune cu rotile, alături de fostul rugbist George Baltă, vor prezenta creații vestimentare semnate de designerii români, în cadrul galei Atipic Beauty.

 

Evenimentul este organizat de asociația Open Your Heart si asociatia Sagapo, în colaborare cu agenția de turism Wens Travel și este sustinut de Primăria Municipiului Cluj Napoca.

 

Spectacolul de modă va avea loc marți, 6 iunie 2017, ora 19.00 la Casino Parc - centrul de cultura urbană.

 

Cele 12 fete în scaune cu rotile vor fi însoțite pe podium de 12 persoane publice, în dorința de a elimina barierele din societatea românească și de a crea ideea de coeziune și incluziune socială a persoanelor cu dizabilități. 

 

”Atipic Beauty este un eveniment unic în lume ca format şi este înregistrat ca brand. Chiar dacă societatea românească nu este pregatită încă să adopte acţiunile externe ale ţărilor care sunt familiarizate cu incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi, noi ne-am propus să ne continuăm eforturile de promovare. Clujul este un oraș care a făcut pași importanți în acceastă direcție și unde noi ne-am simțit mereu ca și acasă”, a declarat Magda Coman, președinta asociației Open Your Heart.

 

Inițiatoare a proiectului, Magda Coman, este un fost model profesionist care, în urma unui accident, a ajuns să trăiască viața în scaun cu rotile. 

 

Evenimentul este moderat de Iuliana Tudor, iar momentul artistic este susținut de Analia Selis, Katia Carbune - câștigatoarea Next Star și de Arpy Török & Zip Band.

 

Colaborarea designerilor în proiect manifestă dorinţa acestora de a redefini ideea de frumuseţe şi perfecţiune prin realizarea unor ţinute pentru persoanele cu dizabilităţi, urmărindu-se astfel schimbarea ideilor preconcepute vizavi de aceste persoane. 

 

Lista designerilor români, care vor oferi ţinute participantelor, îi cuprinde pe: Luminița Balazs, Tina Olari, Nichi Cristina Nichita, Alexandra Calafeteanu, Maia Rațiu, Aida Lorena, Laura Ion, Daniela Sala, Istvan Cîmpean, Casa de modă Lany's și Trends by Adina Buzatu.

Comentarii Facebook