Porcii mistreți au revenit pe străzile din Cluj-Napoca și provoacă panică printre locuitori: „Puteam să fiu atacată!”
Momente de îngrijorare pentru locuitorii cartierului Borhanci din Cluj-Napoca, după ce o turmă de porci mistreți a fost observată circulând pe o stradă din apropierea locuințelor. Incidentul s-a petrecut duminică seara, 11 octombrie
Animalele sălbatice au fost văzute în jurul orei 21:49, pe Aleea George Emil Palade, o zonă rezidențială din cartierul Borhanci. Apariția mistreților la doar câțiva pași de case a provocat îngrijorare.
O clujeancă a povestit că tocmai ieșise din locuință pentru a duce gunoiul la stradă, fără să știe că în apropiere se afla o turmă de mistreți.
„Doresc să sesizez faptul că duminică, 11 octombrie, ora 21:49, o turmă de porci mistreți a fost văzută în fața casei, pe Aleea George Emil Palade, cartier Borhanci. Mi se pare foarte periculos ca porcii să umble pe stradă. Rugăm intervenție de urgență. Chiar la acea oră eu am ieșit să scot gunoiul la stradă, deci se putea să fiu și atacată de mistreți”, a transmis femeia.
Femeia consideră că prezența animalelor sălbatice reprezintă un pericol pentru oamenii care circulă seara prin cartier și solicită măsuri pentru prevenirea unor incidente.
Mistreții, un pericol pentru locuitorii cartierelor de la marginea Clujului
Apariția porcilor mistreți în zonele locuite reprezintă o problemă de siguranță, în special în cartierele aflate în apropierea pădurilor și a terenurilor cu vegetație.
Animalele pot pătrunde în zonele rezidențiale în căutarea hranei, fiind atrase inclusiv de resturile alimentare și de containerele de gunoi.
Incidentul din Borhanci readuce în atenție riscurile întâlnirilor dintre oameni și animalele sălbatice în cartierele aflate la periferia Clujului. De altfel, nu este prima dată când porcii mistreți ajung în zonele rezidențiale din Cluj-Napoca.
0 Comentarii