Polițist din Cluj, acuzat că folosește mașina de serviciu pentru a duce angajații la stână

 

Șeful de Post din comuna Recea Cristur, agentul Marcel Sigăuan, a fost fotografiat de un consătean în timp ce ducea cu mașina poliției angajații de la ferma de capre a familiei.

 

Ioan Peșteanu, localnic din comuna Panticeu, județul Cluj, a înființat o plantație de zmeură pe o suprafață de 55 de arii, după care a plantat aproape 100 de butași de zmeură. ”Am investit 20.000 de lei iar tot ce am făcut a fost distrus de caprele domnului șef de post Marcel Sigăuan”, își spune nemulțumirea Ioan Peșteanu. 

 

Bărbatul a aflat în primăvara anului 2016 că plantația lui de zmeură ecologică a fost devastată de tuma de capre. ”Atunci nu am zis nimic. Am zis domnule șef de post să treacă de la mine, deși paguba a fost cam de 30 la sută din plantație. Ulterior, la finalul lunii august, am aflat că aceleași capre au pătruns din nou, pe terenul meu, și au distrus cultura de zmeură în totalitate”, povestește Peșteanu.

 

Ioan Peșteanu s-a adresat Comisiei de Fond Funciar de la Primăria Panticeu, pentru a fi evaluate pagubele și pentru a fi despăgubit. ”În ziua când s-a întâmplat fapta cei de la comisie nu au vrut să vină la fața locului. După insistențele mele au venit, au stabilit pagubele dar nici azi nu au stabilit valoarea acestei pagubei făcute de caprele polițistului Marcel Sigăuan. Am verificat la Primăria Panticeu, caprele sunt în număr de 276 de capre și sunt înregistrate pe un PFA al soției polițistului”, mai spune Ioan Peșteanu, conform evz.ro.

 

Bărbatul a depistat că și polițistul este implicat în afacerea familiei și l-a surprins cum transporta cu mașina Poliției Române mai mulți angajați folosiți la mulsul animalelor. ”După ce a văzut că nu mă las a început să își parcheze mașina de poliție în fața casei mele ca să mă intimideze. Când a fost chemat la comisia de aplicare a legii fondului funciar, polițistul a venit îmbrăcat în uniformă. În ce țară trăim?”, se întreabă retoric Ioan Peștean.

 

Cred că până la urmă cred că o să ne înțelegem. Caprele sunt ale soției mele. Suntem oameni tineri, trăim în mediul rural și avem obligația să încercăm să facem ceva ca să trăim mai bine”, spune polițistul.

 

Polițistul spune că Ioan Peșteanu are obiceiul bolnăvicios de a fotografia mașina de Poliție, pe care el o folosește, dar a evitat să spună dacă transporta angajații de la fermă.

Comentarii Facebook