Poliția Română ar fi putut localiza victimele accidentului aviatic de la Cluj, numai dacă răniții erau infractori

 

Poliția Română dispune de un soft special de localizare, dar care poate fi folosit doar pentru identificarea locului în care se află infractorii. 

 

IGPR susține, într-un comunicat de presă, că sistemul poate fi folosit doar în baza autorizării magistraţilor, în instrumentarea cauzelor penale, pentru localizarea terminalelor GSM folosite de principalii suspecţi de comiterea unor infracţiuni grave. De asemenea, sistemul poate fi folosit în vederea localizării persoanelor urmărite în temeiul legii, precum şi a celor dispărute în condiţii suspecte, care fac obiectul unor cauze penale.

 

Precizăm faptul că, în activităţile de căutare a victimelor accidentului aviatic produs la limita judeţelor Cluj şi Alba, în cursul zilei de 20 ianuarie a.c., au fost angrenaţi aproximativ 100 de poliţişti, fiind folosite 21 de autospeciale. De asemenea, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, o echipă de specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, formată din ofiţeri experţi în accidente aviatice, s-a deplasat la locul incidentului, în vederea efectuării cercetării la faţa locului, sub coordonarea procurorilor criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia. Totodată, în cursul nopţii, după identificarea victimelor, potrivit dispoziţiei inspectorului general s-au demarat procedurile de anunţare a familiilor persoanelor decedate, de către poliţişti şi psihologi din cadrul D.G.P.M.B. şi I.P.J. Ilfov”, se mai arată în comunicatul IGPR.

 

Prefectul Clujului îi căuta pe răniții din accidentul aviatic pe un PLIANT TURISTIC - POZA ZILEI

Comentarii Facebook