Podul Garibaldi se închide. Dan Tarcea a făcut anunțul care afectează mii de clujeni

Dan Tarcea, vice-primarul municipiului Cluj-Napoca, a anunțat că podul Garibaldi va fi închis în următoarele zile din cauza unor lucrări de modernizare.

Refacerea Podului Garibaldi din Cluj-Napoca este unul dintre cele mai importante proiecte din acest final de an. Autoritățile lucrează intens în zonă și încearcă finalizarea proiectului într-un timp cât mai scurt, în condițiile în care mii de clujeni traversează această punte de legătură între cartierul Grigorescu și zona centrală.

Podul Garibaldi urmează să fie demolat în totalitate în perioada următoare, dar până atunci clujenii mai pot circula, în anumite zile. Dan Tarcea a anunțat astăzi, că podul va fi închis în această săptămână pentru a putea reloca utilităților. Vice-primarul s-a referit în principal la conductele de gaz, dar și la rețeaua de apă și curent.

Mai așteptăm un aviz de la poliție, dacă se obține astăzi avizul de la poliția rutieră va fi de mâine (n.r. miercuri), dacă nu atunci va fi de poimâine (n.r. joi), dar estimarea mea este că de mâine dimineață de la ora 7 circulația pe podul Garibaldi va fi închisă. Pentru că vor fi săpate două gropi foarte mari de o parte și de alta a podului, pentru că trebuie să fie relocate prima dată rețelele de utilități, acolo discutăm de apă, gaz, electricitate.”, a transmis Dan Tarcea, într-o intervenție avută la Radio Cluj.

Noul pod ar trebui să fie gata în 2027

Realizarea noului pod Garibaldi este un proiect ambițios, în condițiile în care municipalitatea își propune ca acesta să fie gata în martie, 2027. 

Sunt rețele importante, o rețea de apă cu un diametru de un metru, deci gândiți-vă ce presiune și câtă apă este acolo și abia după ce vor fi relocate rețelele de utilități, vom putea trece la demolarea podului. Estimarea mea este că relocarea de utilități durează două luni, încercăm ca la dată de 27 martie, atunci când este termenul final de finalizarea podului, toate aceste lucrări să fie realizate.”, a mai adăugat Tarcea.

Cum va arăta noul Pod Garibaldi

Noul pod va fi mai modern și va pune un accent mai mare nu doar pe traficul auto, ci și pe deplasarea cu  bicicleta și pe circulația pietonală. Conform informațiilor transmise de viceprimar, noul Pod Garibaldi va avea patru benzi de circulație, la care se vor adăuga piste pentru  biciclete și trotuare.

Astfel, noua infrastructură ar urma să ofere mai mult spațiu atât pentru mașini, cât și pentru bicicliști și pietoni.

Comentarii Facebook