Peste 90 de persoane au fost salvate din fața iernii care a lovit România! Intervenții de urgență au avut loc și la Cluj


În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat un număr total de 86 de apeluri prin care s-a solicitat intervenția de urgență a salvamontiștilor din întreaga țară. Printre acestea, 5 apeluri au fost direcționate către Salvamont Cluj, echipele fiind mobilizate pentru acordarea de sprijin turiștilor aflați în dificultate.

Cele mai multe solicitări au fost înregistrate de Salvamont Municipiul Brașov, cu 13 apeluri, urmat de Salvamont Suceava, cu 12 apeluri, și Salvamont Lupeni, cu 7 apeluri.

Peste 90 de persoane au fost salvate din fața iernii care a lovit România! Intervenții de urgență au avut loc și la Cluj 

Alte intervenții au avut loc în Prahova, Sibiu, Sinaia, județul Brașov, Caraș-Severin – Muntele Mic, Mureș, Maramureș, Harghita, Gorj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Vlădeasa, Neamț și Vatra Dornei.

În urma acestor intervenții, 91 de persoane au fost salvate. Dintre acestea, 39 au necesitat transport la spital cu ambulanțele SAJ, SMURD sau SALVAMONT, în timp ce restul victimelor au primit acordul să fie transportate cu autoturismele aparținătorilor.

Comentarii Facebook