Pericol pe drumul Florești - Donath! O clujeancă era să dea peste doi mânji care erau pe mijlocul șoselei: „Se poate întâmpla o tragedie oricând!”

Șoferii care circulă pe drumul dintre Florești și cartierul Donath sunt avertizați să fie extrem de atenți, după ce o clujeancă a semnalat o situație care ar putea avea consecințe dramatice. Femeia susține că, timp de două dimineți la rând, mai mulți mânji au fost observați în mijlocul carosabilului, într-o zonă intens circulată, punând în pericol atât viața animalelor, cât și siguranța participanților la trafic.

„Ieri i-am evitat la mustață”

Clujeanca povestește că incidentul s-a repetat în două dimineți consecutive, în jurul orei 5:00.

Potrivit acesteia, în ziua precedentă, șoferul aflat în fața sa a reușit să evite animalele în ultimul moment, evitând la limită un posibil accident „Azi-dimineață a fost a doua zi când mânjii din poză erau pe mijlocul drumului, la ora 5:00 aproape. Ieri, șoferul din fața mea i-a evitat la mustață”, a scris femeia.

Experiența a determinat-o să tragă un semnal de alarmă și să ceară mai multă responsabilitate din partea proprietarului animalelor.

„Oare chiar nu-i pasă de ei?”

În mesajul său, clujeanca spune că nu știe cui aparțin caii, însă consideră că aceștia nu ar trebui să ajungă nesupravegheați pe un drum circulat.

Ea atrage atenția că, în orice moment, un astfel de incident se poate transforma într-un accident grav. „Nu știu a cui sunt căluții, dar oare chiar nu-i pasă de ei și nu înțelege că oricând se poate întâmpla o tragedie?”, se întreabă femeia.

Dincolo de pericolul pentru șoferi, aceasta subliniază că și animalele își pot pierde viața într-un impact cu un autoturism.

Nu este un caz izolat

Potrivit clujencei, aceasta nu este prima dată când întâlnește animale lăsate libere pe traseul Florești - Donath.

Afirmația ridică semne de întrebare privind supravegherea animalelor în zonă și măsurile care ar putea preveni repetarea unor astfel de situații.

În special în primele ore ale dimineții, când vizibilitatea poate fi redusă, apariția bruscă a unor animale pe carosabil poate surprinde chiar și șoferii experimentați.

Comentarii Facebook