Performanță globală pentru Salvamont România! Tehnologiile folosite atrag atenția la nivel internațional: „Mândri că suntem salvamontiști” FOTO


Salvamont România este din nou în prim-planul excelenței internaționale, în cadrul Congresului Mondial de Salvare pe pârtiile de schi și off-piste, desfășurat în stațiunea Big White, Canada.

Materialul prezentat în plen a fost apreciat unanim pentru nivelul său înalt de profesionalism, confirmând încă o dată valoarea echipelor Salvamont din țara noastră. 

Trei inovații dezvoltate de Salvamont România, în parteneriat cu Vodafone, au atras atenția comunității internaționale:

  • drona-semnal
  • Centrul Național de Analiză a Datelor
  • sistemul automat de verificare a domeniilor schiabile după închidere 

659792920_1258050693123447_950883400147891343_n.jpg

„Aceste soluții, unice la nivel mondial, demonstrează capacitatea României de a integra tehnologia de vârf în salvarea montană. În plus, în calitate de membru al boardului director FIPS, președintele Salvamont România a propus un nou model de organizare a congreselor, menit să optimizeze atât activitățile din teren și din sală, cât și costurile de participare. Propunerea a fost aprobată și va fi implementată începând cu următorul congres”, au transmis cei de la Salvamont.  

Performanță globală pentru Salvamont România! Tehnologiile folosite atrag atenția la nivel internațional: „Mândri că suntem salvamontiști” FOTO

Delegația României este formată din salvatori montani din Gorj, Brașov, Mureș și Argeș, alături de Ciprian Zamfirescu – director de inovație Vodafone și coordonator al comisiei Drone, AI și IT din cadrul Salvamont România. Congresul, organizat de Federația Internațională a Patrulelor de Schi (FIPS), reunește 33 de țări și peste 150 de specialiști din domeniu. Pentru Salvamont România, participarea nu înseamnă doar prezență, ci contribuție activă la dezvoltarea salvării montane la nivel global. 

660046130_1258050569790126_5752093754958966902_n.jpg

Echipa României promovează un model de organizare considerat deja reper european:

  • coordonare eficientă
  • formare profesională riguroasă, inițială și continuă
  • integrarea tehnologiilor moderne și a inteligenței artificiale

„În cadrul activităților pre-congres, salvamontiștii români au participat la sesiuni de schimb de experiență alături de colegi din Canada, vizitând baze de salvare, centre operaționale și puncte de intervenție, atât permanente, cât și sezoniere. Aceste întâlniri confirmă recunoașterea internațională a profesionalismului românesc.

Performanța Salvamont România este susținută și de un cadru legislativ modern – România fiind prima țară din Uniunea Europeană care a reglementat complet profesia de salvator montan. Modelul nostru mixt, bazat pe colaborarea dintre profesioniști și voluntari, reprezintă un exemplu de bună practică”, a mai transmis Salvamont. 

Mai mult, Salvamont România este singura structură din țară prezentă în toate cele trei organizații internaționale majore:

  • CISA–IKAR
  • FIPS
  • IEDO

Prin profesionalism, inovație și implicare constantă, salvamontiștii români nu doar țin pasul cu cele mai avansate sisteme din lume — ci contribuie activ la definirea standardelor internaționale.


Comentarii Facebook