Percheziții la o rețea care aproviziona cu droguri cluburile din Cluj-Napoca și Turda

 

Procurorii DIICOT au făcut percheziții în Cluj și Alba într-un dosar privind o grupare infracţionale specializată în trafic de droguri de mare risc si droguri de risc.

 

Procurorii au dispus începerea urmăririi penale faţă de 11 persoane. ”În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada decembrie 2013 şi până în prezent, inculpaţii au procurat diferite cantităţi de droguri de risc şi de mare risc( XLR 11, AKB – 48,4MEC -  substanţe psihoactive noi (etnobotanice) în înţelesul deciziei 2005/387/JAI a Consiliului din Raportul anual 2013 al EMCDDA/ Europol  şi  cannabis),  pe care le-au comercializat pe raza municipiilor Baia de Arieş, Turda, Câmpeni şi Cluj-Napoca.

 

Până în prezent  a fost ridicată de la inculpaţi cantitatea de aproximativ 3 kg de droguri de risc şi de mare risc şi  dispozitive folosite pentru cântărirea acestora.

 

În cauză au fost identificaţi până în prezent  200 de consumatori. Procurorii D.I.I.C.O.T au dispus măsura reţinerii faţă de cei 11 inculpaţi, urmând a fi solicitată instanţei măsura arestării preventive”, au precizat procurorii DIICOT.

 

Conform unor surse, drogurile erau comercializate și în zona anumitor cluburi din Cluj-Napoca și Turda.

 

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Brigăzii Mobile de Jandarmi Cluj - Napoca şi S.A.S. Alba Iulia.

Comentarii Facebook